Ariela Basson/Fatherly; Getty Images, Shutterstock

În limba italiană, cuvântul "bombolotto" nu are o traducere exactă în engleză. Înseamnă păpușă, jucărie de bebeluș, bebeluș rotunjor, bebeluș fericit — toate aceste sensuri într-un mod jucăuş şi onomatopeic. E ceea ce femeile de pe stradă strigă atunci când văd ceva ce trebuie ciupit şi aplaudat până când obţin un chicotit. E exact ceea ce vânzătoarea din Cartierul Spaniol l-a numit pe fiul meu înainte să-l ia fără ceremonie din brațele mele și să-l plimbe printr-un magazin de ceramică pentru a-și întâlni o prietenă și, probabil, pentru a-i sparge cănile. Nu a cerut permisiunea, ceea ce m-a deranjat, dar bombolotto-urile sunt un bun public în Napoli. Obrajii lor sunt pentru a fi sărutați, iar brațele lor pline de bucurie sunt pentru a fi admirate. Sunt o binecuvântare.

Experiențe de Părinte: Lăsând pe Alții Să Îmi Țină Copilul

Evenimentele din viața mea de părinte m-au făcut să reconsider valoarea permisivității de a lăsa pe alții să țină copilul în brațe. Fiul meu s-a născut cu o lună mai devreme, iar primele sale zile de viață au fost marcate de griji și vizite la spital, strecurate printre momente tandre de legătură și iubire. De îndată ce a ajuns acasă și și-a recăpătat forțele, curiozitatea lui pentru lume a crescut, iar corpul său s-a extins pe măsură ce primea iubire de la toți din jurul nostru.

O Călătorie Transformatoare: Italia

Aventura noastră în Italia a fost un amestec de distracție și oportunitate. După o perioadă încărcată la locul de muncă, eu și soția mea am decis să petrecem timp într-un loc călduros, lângă mare. Cu toate acestea, provocările au venit cu elan. Deşi am considerat că pot gestiona greutățile călătoriei cu fiul nostru în spate, realitatea că mă durea spatele mi-a dovedit contrariul.

Am ajuns cu adevărat să apreciez înclinația localnicilor de a transforma bombolotto-ul într-un fenomen social. Am învățat să accept ajutorul celor care doreau să-l împrumute pentru câteva momente, chiar dacă inițial m-am simțit vinovat să nu-l țin mereu personal. Fermecător și robust, bebelușul meu a fost, de fapt, o mică binecuvântare pentru toți cei întâlniți.

Acceptarea și Bucuria de a Împărtăși

Experiența m-a învățat o lecție valoroasă despre comunitate și împărtășire. Greutatea copilului meu nu era doar povara mea — era un dar pe care îl împărtășeam cu cei din jur. Ca părinți, am realizat că a-l lăsa pe fiul nostru să fie ținut de alții aduce o apropiere aparte, un fel de intimitate care altfel nu ar fi posibilă. Energia și iubirea adunate de la acei străini binevoitori au fost, poate, cele mai prețioase suveniruri cu care ne-am întors acasă.

Acum, înțeleg că a deveni părinte implică a lăsa pe alții să contribuie la creșterea copilului tău, să-l îmbrace cu afecțiunea lor și să-l hrănească cu zâmbete. Bombolotto-ul meu s-a transformat într-o sursă de bucurie și un simbol de comunitate, un lucru destinat să fie apreciat de toți din jurul său. Este o lecție continuă de iubire pe care o împărțim, invariabil, cu lumea.

În final, această călătorie m-a învățat să respect legămintele spirituale nerostite și frumusețea de a vedea cum oamenii, indiferent de cultura lor, pot împărtăși iubirea pentru cei mai mici dintre noi. Bebeluşul meu nu este doar comoara mea; el este o mică parte dintr-o lume mai mare, plină de mâini primitoare și inimi deschise.