Imagine ilustrativă generată cu AI.
Pentru unii tați, ideea de a rămâne acasă cu copiii nu mai este doar o variantă teoretică. Un sondaj recent realizat în Statele Unite de New America arată că șase din zece tați chestionați au spus că ar fi cel puțin oarecum interesați să fie părinți care stau acasă, dacă ar avea posibilitatea reală de a alege. Procentul nu descrie România și nu înseamnă că majoritatea taților urmează să renunțe la serviciu. Arată însă diferența dintre dorința de a îngriji copiii și posibilitatea de a face asta.
Datele citate de Parents arată și un decalaj între ideal și viața de zi cu zi. Potrivit sondajului, 68% dintre tați consideră că sarcinile de îngrijire ar trebui împărțite egal, dar doar 40% spun că reușesc să le împartă astfel în realitate. Printre obstacole se numără banii, programul de lucru și teama că o pauză pentru familie ar putea afecta cariera.
Sondajul nu spune că tații vor să renunțe la muncă
În sondaj, 36% dintre tați au spus că ideea de a fi părinte care stă acasă îi descrie „foarte” sau „extrem de bine”, iar alți 24% au răspuns că îi descrie „oarecum”. Este o măsurătoare a interesului declarat, nu a unui plan concret de demisie. Între a-ți dori mai mult timp cu copiii și a putea trăi dintr-un singur venit există o diferență pe care familia trebuie să o calculeze.
New America a observat că 47% dintre părinții chestionați ar prefera să lucreze de acasă sau dintr-un loc ales de ei, dacă nu ar exista o penalizare financiară sau profesională. În același timp, mai mulți părinți spun că ar prefera un regim hibrid decât lucrează în prezent în asemenea condiții. Pentru unele familii, flexibilitatea poate fi o alternativă la retragerea completă din activitate.
Este important și faptul că sursa folosește date americane. Regulile pentru concedii, indemnizații, creșe și protecția locului de muncă diferă între Statele Unite și România. Cifrele pot ajuta la înțelegerea discuției despre roluri și bariere, dar nu pot fi prezentate ca statistici despre tații români.
De ce venitul și serviciul cântăresc atât de mult
În gospodăriile în care tatăl câștigă mai mult, plecarea lui din câmpul muncii poate reduce imediat venitul familiei. Dacă mama câștigă mai mult sau are un loc de muncă mai flexibil, alegerea inversă poate părea mai eficientă. Decizia este economică, dar și legată de carieră: o pauză poate afecta promovarea, contribuțiile și revenirea la un salariu apropiat de cel anterior.
În sondaj, tații care au vrut să ia concediu pentru îngrijire au menționat cel mai des faptul că nu și-l permit, teama de consecințe asupra carierei și lipsa unui loc de muncă înțelegător. New America notează că barierele practice au fost raportate mai des decât grija că ceilalți ar considera rolul „nepotrivit pentru un bărbat”.
OECD arată că folosirea concediilor parentale este influențată de regulile sistemului și de stimulente, dar și de stereotipurile despre cine ar trebui să facă muncă neplătită în familie. Chiar când ambii parteneri susțin împărțirea egală, venitul, programul și cultura locului de muncă pot împinge cuplul către soluția tradițională.
Ce trebuie discutat într-un cuplu
Un plan realist pornește de la activitățile concrete. Cine se ocupă de mesele copilului, de programările medicale, de drumurile la grădiniță, de cumpărături și de nopțile dificile? Un părinte care rămâne acasă nu este automat responsabil pentru orice sarcină domestică, iar un părinte care lucrează nu este exclus din îngrijire după terminarea programului.
Cuplul trebuie să discute și despre bani: bugetul lunar, economii, datorii, contribuții la pensie și accesul fiecărui partener la conturile familiei. Îngrijirea copiilor este muncă, chiar dacă nu generează un salariu. Dacă această contribuție este tratată ca „timp liber”, apar rapid resentimente și diferențe de putere.
O altă întrebare este cât durează aranjamentul. Poate fi vorba despre câteva luni, până la intrarea copilului la creșă, despre o alternare a zilelor sau despre o retragere mai lungă. Stabiliți când reevaluați planul și ce se întâmplă dacă venitul se schimbă sau părintele care stă acasă are nevoie de o pauză.
Tatăl care stă acasă are nevoie de sprijin, nu doar de felicitări
Un părinte care petrece ziua cu un copil mic poate avea mai puține conversații cu adulți și mai puțin timp pentru propriile interese. Nu este suficient să i se spună că „are noroc”. Are nevoie de timp fără responsabilități, de ajutor de rezervă și de relații în care să nu fie prezentat ca o curiozitate.
Și mama care lucrează poate avea nevoie de sprijin. Dacă familia presupune că tatăl „se descurcă” doar pentru că este acasă, sarcinile invizibile pot rămâne tot la ea: planificarea, amintirea programărilor și deciziile despre copii. Împărțirea egală nu înseamnă doar ca fiecare să facă lucruri, ci ca ambii să poată iniția și duce la capăt responsabilități.
Nu există un aranjament corect pentru toate familiile
Pentru unele cupluri, părintele care rămâne acasă poate fi tatăl. Pentru altele, soluția poate fi un program hibrid, o reducere temporară a normei, o creșă sau ajutorul rudelor. Alegerea trebuie să țină cont de veniturile reale, de sănătatea părinților, de nevoile copilului și de planul profesional al ambilor adulți.
Faptul că un tată vrea să stea acasă nu este o declarație împotriva muncii, iar faptul că preferă să continue serviciul nu dovedește lipsă de implicare. Criteriul practic este dacă familia a găsit o formă de îngrijire sustenabilă și dacă munca plătită și cea neplătită sunt recunoscute de amândoi.






















